Exfolianti lichizi Paula's Choice I - 10% AHA


RO: De mult timp îmi doresc să scriu un articol despre diferiţii exfolianţi chimici Paula's Choice sub formă lichidă pe care i-am folosit până acum, să vă spun câte ceva despre fiecare în parte.


În caz că sunteţi noi pe blog, în caz că nu sunteţi familiarizate, exfolianţii chimici sunt foarte utili în rutina de îngrijire a tenului şi a corpului pentru a facilita procesul natural de "înnoire" a pielii. Exfolianţii dizolvă "cimentul" între celulele moarte, cele care au parcurs toate straturile pielii şi care au ajuns la suprafaţă şi astfel acestea se vor duce în loc să se creeze o acululare iar în urmă lor rămâne un ten luminos, curat. Atunci când procesul nu se produce într-un ritm normal, apar şi probleme cum ar fi puncte negre, pustule, ten tern, lipsit de luminozitate etc. Diferenţa între AHA (alpha-hydroxy acid) şi BHA (beta-hydroxy acid) este că primul exfoliază la suprafaţa pielii şi ajută în ameliorarea petelor, a pielii uscate iar al doilea pătrunde mai adânc în piele, trecând chiar şi prin bariera de sebum şi astfel curăţă porii, mai este şi anti-inflamator şi anti-bacterian, deci alegerea ideală pentru cei cu tenuri mixte/grase, predispuse la/cu acnee.

Încă o precizare, a nu se face o confuzie cu peeling-urile. Peeling-urile au în general o concentraţie mai mare de acizi faţă de exfolianti şi un peeling trebuie îndepărtat de pe ten după câteva minute, nu-l veţi lasă să acţioneze pe ten toată ziua/noaptea. Ca să va faceţi o idee, exfolianţii cu BHA au 1 sau 2% pe când peeling-urile au 10, 20%.

Nu mă lungesc foarte mult, puteţi citi mai multe pe acest subiect în engleză, pe site-ul Paula's Choice, sau dacă preferaţi în română, la Corina găsiţi multe informaţii.

Am să trec repede în revistă cele trei produse pe care le-am încercat până în momentul de faţă după care  vă voi vorbi despre fiecare în parte:
  • RESIST Weekly Resurfacing Treatment with 10% AHA
  • Skin Perfecting 2% BHA Liquid Exfoliant
  • CLEAR Regular Strength Anti-Redness Exfoliant Solution with 2% Salicylic Acid (geeeesh, un nume mai lung nu au găsit?)

***

RESIST Weekly Resurfacing Treatment with 10% AHA


A fost primul exfoliant lichid încercat şi singurul cu AHA folosit de mine până acum.

Ambalaj: Un tub conţine 60 ml de produs dar nu veţi apuca să-l consumaţi pe tot într-un an. Din păcate sistemul de dozare nu este minunat, este pur şi simplu un dop cu o gaură şi pentru a-l folosi, turnam puţin în palmă şi apoi îl întindeam pe faţă, între timp i-am pus un atomizor (apropo, deşi nu mai sunt disponibile, atomizoarele de la Paula's Choice nu se potrivesc la acest produs).

Textură: Este uşor uleioasă şi lasă o senzaţie lipicioasă pe ten, nu-mi place deloc cum se simte, asta e singura mea problema cu acest produs.

Efecte observate:
  • piele luminoasă dimineaţa
  • ajută la ameliorarea şi eliminarea zonelor uscate, atâta timp cât nu este folosit prea des
  • la primele folosiri şi la o folosire prea frecventă poate duce la iritaţii şi descuamări
  • diminuarea şi vindecarea rapidă a urmelor de coşuri
  • ajută la imbunatirea rapidă şi eficientă a aspectului petelor pigmentare, dacă sunt proaspete, cu cât mai vechi, cu atât veţi vedea efectele mai greu

Impresii:
  • chiar am fost impresionată în ultimul timp de acest produs pentru că, în 2 luni, am reuşit să elimin aproape complet petele pigmentare pe care le-am căpătat în această vară, mă uit în oglindă şi nu-mi vine să cred
  • nici celelalte efecte nu sunt de ignorat, tenul luminos şi aspectul uniform, m-au determinat ca, după un an de folosire, să cumpăr din nou acelaşi produs
  • ştiţi când va ziceam că lotiunea tonică Skin Balacing era singurul produs Paula's Choice pe care l-am cumpărat pentru a doua oară? M-am înşelat, acest exfoliant este al doilea.
  • deşi este un produs scump, pe mine m-a convins că merită investiţia. În plus, este incredibil de spornic, după ce am rămas o groază de produs după un an am făcut următoarea mişcare anul acesta: am împărţit cei 60 ml , 30-30 cu altcineva, aşa am economisit bani şi probabil nu voi mai rămâne cu produs după un an. Si 

Frecvenţa aplicărilor: în funcţie de rutina actuală şi de anotimp am mers de la o dată pe săptămâna până la o dată la 2 zile, cel mai frecvent. E indicat să nu fie folosit mai mult de 4-5 ori/săptămâna.

Ingrediente: Aqua, Methylpropanediol (slip agent/penetration enhancer), Glycolic Acid (alpha hydroxy acid/exfoliant), Butylene Glycol (slip agent), Aloe Barbadensis Leaf Juice (water-binding agent), Sodium Hydroxide (pH adjuster), Camellia Sinensis (Green Tea) Leaf Extract (antioxidant), Sodium Ascorbyl Phosphate (vitamin C/antioxidant), Dipotassium Glycyrrhizate, Glycyrrhiza Glabra (Licorice) Root Extract (anti-irritants), Vitis Vinifera (Grape) Seed Extract (antioxidant),Arctium Lappa (Burdock) Root Extract, Avena Sativa (Oat) Kernel Extract (anti-irritants), Borago Officinalis (Borage) Extract, Boerhavia Diffusa Root Extract (antioxidants), Chamomilla Recutita (Matricaria) Flower Extract (anti-irritant), Lamium Album (White Nettle) Flower Extract (antioxidant), Salix Nigra (Willow) Bark Extract, Salix Alba (Willow) Bark Extract, Ulmus Fulva (Slippery Elm) Bark Extract (anti-irritants), Glycerin (skin-identical ingredient), Allantoin (anti-irritant) Propylene Glycol (solvent), Tetrasodium EDTA (chelating agent), Phenoxyethanol (preservative).

pH: 3.5-3.8

Cantitate: 60 ml

Preţ PC EU (24% TVA): 34.33 euro *link produs*

Şi mă voi opri aici momentan. Iniţial voiam să fac un singur articol, din acest motiv şi formatul este diferit faţă de review-urile mele clasice, dar a devenit prea lung aşa că voi face câte un articol scurt şi separat pentru fiecare produs şi veţi găsi în fiecare link-uri către celelalte articole.

Aţi încercat acest exfoliant?

Julie

Skincare addict ♥ Lipstick lover ♥ Nail polish hoarder
Email me: sihayasworld(at)gmail(dot)com

7 comments:

  1. Eu folosesc bha de vreun an de zile si sunt foarte multumita de efectele lui asupra tenului, Cat despre aha am testat doar mostre si este pe wishlistul meu.

    ReplyDelete
  2. Nu l-am incercat pe acesta, am avut doar AHA 5% de la Derma E. As fi tare curioasa insa, daca as avea cu cine sa ma "combin", pentru ca l-as folosi de 3 ori pe saptamana (datorita rutinei incarcate pe care o am) si sigur nu l-as termina...

    ReplyDelete
  3. Buna fetelor! Vand si eu exfoliantul AHA 10 si unul BHA 2% gel ...Pt detalii contactati-ma : teodora.alexandra_sima[@]yahoo.com Multumesc frumos!

    ReplyDelete
  4. Ma tenteaza mult sa il incerc si eu (mai ales ca nu il mai produc in europa pe cel de 8% aha - care era preferatul meu). Dar si mie imi e un pic aiurea sa il iau si apoi sa arunc jumatate de produs. Ma mai gandisem si la varianta lotiunii de corp 10% aha pe care as putea s-o folosesc si pentru alte aspecte (semne de la epilat sau alte iritatii de gen).. dar nu stiu daca efectele ar fi la fel.
    Tu ai incercat-o?

    off-topic acum: mi-a placut mult ca la review-ul de la uleiul de la l'oreal ai spus parerea ta sincera (cred ca ai fost singura)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu, lotiunea de corp Paula's Choice nu am incercat-o dar am incercat alta la fel, dar cu 12% AHA. In principiu, ai putea s-o folosesti linistita pe cea PC si pe corp si pe fata, atata timp cat stii ca nu e vreun ingredient cu care sa nu te inteleg.

      In locul lui Weekly Resurfacing Treatment iti pot recomanda Neoteric Cosmetics Alpha Hydrox Oil Free treatment, este tot cu 10% AHA , de pe iHerb. Asta folosesc eu acum si imi place foarte mult, are 50 ml, e aproape lichid ca textura si e mult mai accesibil decat PC.

      Legat de off-topic, sa stii ca orice ar fi, concurs sau nu, nu am sa laud niciodata pe blog un produs pe care nu l-as folosi doar pentru a fi pe placul brand-ului respectiv.

      Pup :*

      Delete
  5. Da, luasem in considerare si produsele Alpha Hydrox, dar parca mai niciodata nu e pe stoc ce vreau eu de pe iHerb pentru a depune o comanda. Acum le vanez lotiunea :)
    Paula's Choice e cam la 10 minute de mine, deci macar din punctul ala de vedere am noroc :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Lotiunea chiar ca trebuie s-o vanezi pt ca am observat ca dispare din stoc in cateva ore, pe asta am folosit-o pe fata. Ce frumos ca ai PC la indemana 8->

      Delete

Feel free to tell me your thoughts on the subject here. Did you like it? Did you hate it? I love feedback! :*

Instagram